Cu Iordănescu jr. la timonă, ardelenii au fost de nerecunsocut în prima manță a dublei din turul al doilea proliminar al Champions LEagie pe care au susținut-o pe teren propriu cu Malmo, scor 0-1.
Echipa pregătită de Iordănescu jr. a fost depășită din toate punctele de vedere de un adversar care, fără să impresioneze, a știut exact ce vrea de la acest meci.
Unicul gol al partidei a venit la capătul unei reprise modeste de ambele părți și a fost marcat de Strandberg în prelungirile primului mitan. Șutul slab al acestuia de la 17 metri nu a putut fi scos de către Arlauskis, goalkeeperul ardelenilor fiind practic coautor la reușita semnată de acesta, scăpând balonul în plasa porții sale.
Cu toate că a încercat să schimbe din mers, aruncâându-I în luptă pe Ioniță II, Păun și Maleș, și a schimbat chiar și sistemul de joc la un moment dat, Clujul lui Iordănescu jr. a continuat să pedaleze în gol nereușind să trimită niciun balon pe spațiul porții apărate de Dahlin.
S-a terminat 1-0, iar CFR Cluj pleacă cu șșansa a doua la calificare în returul de peste o săptămână din Suedia. În cazul în care vor fi eliminați de cei de la Malmo din Champions League, ardelenii își vor continua aventura în Europa League.
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureşan, Camora – Hoban (Maleș ’59) – Deac (Păun ’79), Djokovici (Ioniţă ’46), Culio, Omrani – Ţucudean. Antrenor: Edward Iodănescu.
Malmo: Dahlin – Larsson (Vindheim ’89), L. Nielsen, Bengtsson, Safari – Traustason (Adrian ’89), Lewicki, Christiansen, Rieks – Strandberg (Antonsson ’86), Rosenberg.
Antrenor: Uwe Rosler.